mecanica pamanturilor, Probleme de geologie inginereasca
06 Efectele inghetului asupra stratului de pamant
Cercetari de laborator si observatii facute asupra comportarii la inghet a diferitelor categorii de pamanturi au aratat ca unele pamanturi sunt influentate mai defavorabil decat altele. O prima indicatie asupra gelivitatii o da granulometria. Astfel :
- Pietrisurile si nisipurile nu sunt influentate la inghet.In interiorul lor nu se formeaza lentile de gheata, care sa permita umflarea sau sfaramarea terenului.
- Praful, lutul, loesssul,argila nisipoasa sunt influentate puternic de inghet.Fiind permeabile, aceste pamanturi favorizeaza acumularea apei in stratul inghetat si formarea lentilelor de gheata. Cele mai multe degradari prin inghet se produc la aceste pamanturi.
-Argilele grase sunt mai putin influentate deoarece, avand o permeabilitate redusa, apa nu poate strabate cu usurinta porii, pentru a ajunge in zona inghetata. Lentilele de gheata incep sa se produca :
- la pamanturi cu granulometrie uniforma, granule pana la 0,02 mm;
- la pamanturi cu granulometrie neuniforma, boabe sub 0,02 mm;
Afara de granulometrie, mai sunt si alti factori care intervin : - nivelul apei subterane / -durata obisnuita a perioadelor de inghet / - permeabilitatea pamantului / - indicele de plasticitate / capacitatea de adsorbtie. Un indice de plasticitate redus denota pericolul de lichefiere la inghet. Caolinitele, in special, daca au un continut de praf, sunt gelive. Datorita indicelui de plasticitate mare si permeabilitatii reduse, bentonitele sufera mai putin prin actiunea inghetului. In schimb, caolinitele prezinta avantajul ca pot fi mai usor drenate. Umflarea este mai mare la bentonite. De multe ori, impermeabilizarea unui rambleu poate mari efectul daunator al inghetului.
Pentru aprecierea unui pamant, ca material de constructie, trebuie cercetata gelivitatea lui, determinandu-se toate caracteristicile fizice care o influenteaza.
In concluzie,finetea granulelor ar fi factorul decisiv in stabilirea gelivitatii pamantului.
continuare in 07
D. M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu